Capitolul VIII: Nastashenka

In orasul celor vii, pasarea mortii si-a facut cuib.Puii ei vor ciuguli din ochi celor ce au vazut lumina.Pe creanga copacului vietii, pasarea mortii canta cu vocea ei sfasietoare.Si copii si batrani si bestii si sfinti danseaza atunci cand o aud cantand.Ei danseaza pentru a alunga moartea trupului, moartea cea dintai, cea mai tematoare , insa incep sa cada unul cate unul…
Pasarea mortii canta catre lume cu pacat si obida.Portile cerului se intristeaza, caci pasarea mortii si-a facut cuib.In orasul vietii de demult pasarea mortii si-a facut cuib.
O, ce tristete incearca firea umana, ce desert se asterne peste noi…O, iata…acesta e sfarsitul…
Pasarea mortii in orasul celor vii si-a facut cuib.

Glasul femeii inca mai rasuna in aerul diminetii, trezind ulita mahalalei, atunci cand usa scanci cu o reverberatie lemnoasa, tocmai cand un chip uscativ cu ochi infundati ii deschise, cercetand-o de sus in jos.Chipul uscativ se remarca printr-o proeminenta care se vroia un nas lung si coroiat si prin niste cearcane destul de evidente in jurul ochilor care vadeau plansul si durerea sfasietoare.Femeia din fata matroanei ascundea cel putin 3 decenii in plus fata de ea si cu siguranta toata viata se indeletnicise cu cititul si vazutul prin oameni.Nu ii trebuisera mai mult de doua secunde pentru a-si da seama de calitatea femeii din fata ei.
Era o fosta femeie de consum, actuala patroana aunei case de pierzanie.Ea avea oroare de astfel de persoane si mere isi aducea aminte de primul ei logodnic care fugise cu o astfel de femeie.Desi trecuse mai bine de jumatate de veac, inima batranei inca se mai umplea de obida de cate ori isi amintea ziua in care fiind in rochie de mireasa cu cele trei surori pe langa ea, aflase ca viitorul ei sot nu avea sa se mai intoarca.Alesese o persoana care ii putea oferi multa senzualitate si care ii putea indeplini oricand pofta sexuala.Langa o astfel de femeie alesese Grigore sa-si petreaca tineretea.
Acum, imbatranita, cu pometii obrajilor zbarciti si cu inima cernita de o tristete coplesitoare, abia avu puterea sa-i zica femeii din fata ei :

-Cine esti dumneata ?
-Sunt Arina, stapana acestei case, de altfel cea la care sta in gazda Tamara.Dupa cum vedeti tot ce am cladit, este al meu, curtea, camerele, odaia, vedeti cat de mari sunt incaperile unde stau fetele…
Dar batrana dinaintea ei , i-o taie rece :
-Stimata conita, nu ma intereseaza cine esti dumneata si ce ai ridicat.Momentan trec impreuna cu rudele mele de sange printr-un moment de grea cumpana.Spune repede pentru ce bati in poarta in orele diminetii.
-Bine, vad ca dumneata nu prea esti de viata.(isi impreuna degetele si isi dadu coada legata cu funda verde peste sani)…se pare ca aveti oaspeti.Au venit sa intrebe de Tamara.Ma doare sufletul sa-i las sa astepte.
Batrana matroana lua o mina de femeie careia i se rupe inima, induiosata de situatia viitorilor oaspeti.Pipai pe ascuns in buzunar cutiuta de bijuterii din aur pe care i-o daruise Jamila, simtindu-i lucratura fina pe care un bijutier anonim i-o alcatuise cu atata pasiune…pe care doar bijutierii de demult se pare ca o aveau.
-Sa pofteasca…schita batrana din tocul usii o mina de ospitalitate.Ploaia nu incetase si cainii din mahala inca urlau de foame si de singuratate.Un cocos rasuna cu ticnalul lui isteric undeva in vad…unde apele Nevei se apropie de incheierea lungului lor drum spre mare.Ceata se ridicase in puterea noptii care parca inghitise rasaritul.Un soare mult asteptat intarzia alarmant sa apara.
Se pare ca nu se lasa induplecat nici de enervantele sunete ale cocosilor.
Cand batrana facu cativa pasi in urma matroanei care isi grabi mersul spre intrarea in sufrageria « fetelor ei », distinse cele doua siluete care asteptau in frig si ploaie.Erau doua persoane amarate care nu aveau adapost, pe care nepoata ei le-a zarit pe strada in timp ce se ducea la munca.Da, cu siguranta cereseau in poarta Bisericii Sfintii Mihail si Gavriil…cu siguranta Tamara le daduse ceva din pachetelul ei, un mar sau niste biscuiti facuti de sora ei Nastea.
Stia ca de obicei , Tamara mai ajuta cersetorii, uneori le dadea si cate o patura, alteori se ducea si le cumpara de la simigerie niste covrigi.Le dadea de sufletul stramosilor ei morti.
Dar nu-si amintea ca nepoata ei sa fi chemat vreodata acasa oamenii strazii.Mai ales…ca nu avea ce sa le ofere si unde sa-i lase sa se culce.Si mai ales acum, cand…
…cand nimic nu era la locul lui, si chiar nu era momentul.
« Ce cautau oamenii astia imbracati in zdrente si uzi din cap pana-n picioare la poarta nepoatei ei ? »

-Buna dimineata…isi pleca Motea capul in fata batranei, care il scruta de la o distanta apreciata totusi, cu o matanie in mana stanga.Crucea lemnoasa luata acum doua saptamani de la manastirea de pe malul lacului Ladoga ii dadea incredere sa faca fata necunoscutului, sa poata discuta cu cei doi.Nu era inca dimineata pentru ea.Soarele nu era sus pe cer…Dumnezeu inca nu trimisese lumina, iar mai apoi era singura in fata a doi straini.
-Buna dimineata, poate ar trebui si eu sa stiu cine ii face vizite la ora asta nepoatei mele.
-Avem nevoie de ajutorul Tamarei, ii zise Motea.Fata asta trebuie ajutata.
-Imi pare rau, insa nu se cade ca nepoata mea sa primeasca fie si pentru doua ore doi necunoscuti in odaia ei.De unde o cunoasteti pe nepoata mea ?
-O stim de putin timp, raspunse deodata Jamila.Are un suflet bun.
-De unde stii tu ce fel de suflet are nepoata mea ?ii zise raspicat batrana, incercand sa inteleaga motivul pentru care silueta feminina din fata sa avea chipul acoperit.De unde stii ?Poti sa-mi zici ?
-Mama draga, se pleca respectuos Motea, fata asta are nevoie de ajutorul dumneata si al nepoatei dumitale.
-Dar ce s-a intamplat ?E ranita ?Sau de ce are fata acoperita ?
-Am ranit…raspunse cu tarie Jamila.Am ranit pe cine nu putea fi vreodata atacat.
-Ce tot spune ?se incrunta femeia.Nu intleg nimic.De unde o cunoaste femeia asta care se sfieste sa-si arate chipul pe nepoata mea ?
-O va cunoaste.Sa intram inauntru.Explicatii prea multe nu putem da, insa suntem pe muchie de cutit.Timpul se scurge rapid.Iar soarele va fi de mult pe cer daca nu ne vom misca mai repede.
-Doamne, sa ma ai in paza.Batrana isi ridica ochii catre un Dumnezeu nevazut, abia urnindu-si pasii, intrand inapoi in odaie.Deschizand usa din nou, aceasta scanci cu aceeasi voce lemnoasa ragusita, din care niturile urlau cu aceeasi incapatanare ce cunoscuse si vremuri mai bune.
Dumnezeul cerurilor nu-i trimise niciun semn nici macar atunci cand intra in odaie.
Insa chiar in momentul in care intra in odaia acum neincapatoare, se arunca impulsionata de un elan nefiresc la marginea unui pat simplu din scanduri.Luminata doar de un opait si de patru candele aprinse cu credinta la icoana Maicii tuturor Durerilor, femeia incepu sa planga.
Jamila, dandu-si carpa noroioasa de pe fata, distinse inca patru femei in jurul acelui pat, si o fetita ca de 10 ani, cu un par lucios si auriu, care statea in genunchi alaturi de femeile mai in varsta.
Cu basmale cernite pe cap, cu mainile zbarcite impreunate la capatul patului, cele patru batrane rugau cu lacrimi fierbinti pe Maica Durerilor sa nu le ia un suflet.
Langa pat, o noptiera incarcata de medicamente amintea de dependenta cuiva de aceste parsive panacee.Cateva pastile erau cazute pe jos, iar deasupra tabliei patului, atarnand de icoana Sfantului Vasile, statea inerta o matanie luata tot de pe la cate o manastire de catre femeia ce statea in pat, plangand, tinad crestetul unui copil…

Jamila primi o lovitura in inima, atunci cand vazu capul de copil, atarnand inconstient de restul corpului livid, in bratele femeii indurerate.Era o femeie tanar, cu par blond.Avea obrajii rumeni, pielea catifelata, si mainile umflate de la atata spalat.Era o fata cu cativa ani mai amre ca ea.Era insa o femeie tanara greu incercata.Jamila simti o durere cumplita cand vazu chipul copilului suferind.
Era un copil mic.Avea parul auriu, ondulat, cazand in valuri, valuri pe umeri.Broboane de sudoare aminteau de un delir lung si evident nemeritat.Ochii rotunzi, senini si nevinovati striveau orice urma de viata, priveau inerti in gol.Duceau catre culoarele imaginare ale mortii…ale noptii celei lungi.
Tinea mainile impreunate pe abdomen, care ii salta de fiecare data cand plangea.Biata copila se termina cu zile, avea frisoane si era toropita de fierbinteala caldurii pe care boala i-a trimis-o in semn de ramas bun.
Fetita plangea cu un glas sfasietor.In timp ce femeile se rugau si ii sarutau mainile si picioarele, mama, ii mangaia fruntea intesata de broboane de apa.
Fetita cealalta privea stingher copilul ce se sfarsea, constientizand durerea mamei si a celorlalte femei.Zbatandu-se in bratele femeii, copila sufla cu o greutate intarziata, fierbinteala coplesind-o si mai mult.
Focul din candela, reflecta imaginea Maicii Indurerate…cand una dintre femei isi dadu seama ca in odaie mai erau doua persoane.Un barbat barbos, impovarat de griji, ca si ele de altfel, si o femeie…o femeie straina…o femeie straina de neamul lor.Aliura fetei trimitea catre rasarit, catre acel loc din care veneau salbaticii, neastamparatii razbonici ai stepei…ochii oblici…privirea inexpresiva…
Dar cum se nimerise aceasta femeie straina in odaia lor.Aproape dand la o parte candela, Tamara isi ridica privirea si o tinti catre femeia asiatica pe care o avea in fata.Batranele ramasera mute de uimire.Nu mai vazusera niciodata o astfel de femeie si erau marcate de aliura ei exotica, si care cumva trimitea catre locuri uitate de urmele civilizatiei Apusului.Chipul ei era unic.Tamara invatase la scoala ca in stepele Asiei Centrale locuiau astfel de oameni si ca dincolo de padurile siberiene se intind tinuturile salbaticilor stepei.
Isi retinu emotia de a i se adresa direct, si cu o voce tremuranda ii zise lui Motea :
-Cu ce ocazie te-au adus zorile tocmai in acest ceas, greu pentru noi ?intreba Tamara cu vocea brazdata de zeci de lacrimi.Cu ochii congestionati, jucand in apa durerii, cu parul blond ravasit pe sani, il privi pe Motea.
Batranul, cu capul plecat, vorbi cu o voce grava care facu sa rasune mica incapere.
-Tamara, inteleg tristetea prin care treci.Domnul, copila, ne-a dat viata pentru a putea invata si ajuta semenii nostri.Dumnezeu este cu noi acum.Am nevoie de ajutorul tau.
-Mhm…izbucni din nou femeia in lacrimi.Coorpul fetitei cunoscu o alta zbatere si mai inversunata, intrand in convulsii.Gura arsa si crapata de febra, lasa crapaturi insangerate vederii, in timp ce obrajii se inrosira nepermis de mult.Vasele de sange se spargeau unul cate unul, conducand biata fiinta pe drumul cel fara intoarcere.
La semnul mamei Nastea, surorile ei isi facura cruce.
Glasul femeii care le deschisese, strabatu incaperea :
-Tu Sfanta Fecioara Maria, care ai cunoscut durerea si care esti si Tu Mama, nu ne-o lua, te rugam.Ia-ne pe noi si adu viata in trupul acesta fara de vina.Sfanta Maica lui Dumnezeu ajuta-ne pe noi…
-Sfanta Maria cea fara de prihana care ai cunoscut trsietetea…ajuta-ne pe noi cei partasi la suferinta acestui suflet fara de vina, sa-l conducem catre cararile paradisului….repeta Nastea.
Durerea le apasa din ce in ce mai mult.Sufletele celor batrane se rugau pentru sufletul cel tanar.Dar sfintii nu le auzeau.Neasteptandu-se ca cineva sa le inteleaga tristetea care le sfasia carnea si spiritul, auzira ca o continuitate vocea barbatului barbos, care se pleca in spatele femeii tinere care tinea capul fetitei aflata pe moarte :
-« Miluieste-ma pe mine, Doamne, dupa mare mila Ta.Si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.Mai cu viata spala fardelegea mea si de pacatul meu ma curateste.Ca faradelegea mea o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea.Tie una am gresit si rau inaintea Ta a am facut, asa incat drept esti Tu intre cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu.Ca iata intru faradelegi m-am zamislit, si in pacate m-a nascut maica mea.Ca iata, advarul ai iubit.cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. »
Cu Psalmul 50 al Cartii Cartilor, Motea isi incheie slava adusa Domnului biruitor.
Dar iata, femeia salbatica le adusese un om al lui Dumnezeu in casa si credinta lui avea sa-i ordoneze drumul acestui suflet al deznadejdii catre lumea cea de dincolo…unde ziua devine noapte iar soarele noptii devine soarele unei noi zile…unde toti sunt egali si unde fiecare spirit gaseste drumul catre Ziua cea Dintai.
-Ce doresti, Motea ?Cine este straina de langa tine ?il scruta plina de admiratie, Tamara, cu inima franta.
-(observand schimbarea pe care chipul tinerei il capatase in urma recitarii din pslamul 50, indurerat)Femeia asta are nevoie de ajutor.Pana in primele ore ale diminetii femeia asta straina trebuie sa paraseasca Rusia si Orasul.Acum.
-Dar…
-Femeia de langa mine are nevoie de ajutor.In semn de pretuire v-a adus niste daruri.Daruri de prêt.Cu ele nu puteti cumpara viata copilului ce se va stinge in cateva ceasuri…(simtind o greutate in glas)…insa puteti salva viata acestei femei…straina de neamul nostru.
-Dar, e o straina …zise Tamara.Nu intelegea care era rostul acestei femei in momentul maximei dureri.Oare ce…
-E straina de neamul nostru, insa merita sansa unei noi vieti.Fiica ta nu va apuca dimineata.Drumurile ei vor fi intunecate de mantia noptii celei fara de sfarsit.Ai uitat ce spunea Mitropolitul Ruslan ? »Oamenii au misiunea de a salva o viata cand o alta e chemata spre Dumnezeu Tatal ».
-Fiica mea, sa facem cum spune domnul Motea, ii zise mama sa, incercand sa mascheze durerea insuportabila, punandu-i mana pe umar.Isi vazu nepoata saltand din cauza frisoanelor.Clipele copilei erau numarate.Apucand asternuturile cu degetele micute, fetita de doar 5 ani si ceva, reusi sa rupa in agonia mortii o bucatica de cearceaf.La scurt timp, un freamat cuprinse inim sa.
Vointele ceresti ii chemau spiritul acolo unde duc toate drumurile, si cele ale Firii si cele ale Vesnicului.
Nastashenka se rupea de lume.Cu caldura corpului, Tamara se arunca asupra trupului mic care plangea in agonia ultimelor momente.Un firicel de sange incepu sa se scurga din coltul gurii mici.Era ca un chip de papusa de portelan manjita pagan cu purpura…nemeritatul aspect cadaveric trimitea catre lumea umbrelor unde toate devin UNA…lumea cea perfecta.
-Trantind cu un rasunet metalic pe masa subreda de lemn din fata patului doua bratari din aur, Motea zise pe un ton imperativ Tamarei :
-Fiica mea, nu mai este timp.Cineva trebuie sa o scoata pe tanara asta din Oras.Acum.Intr-un ceas si jumatate trebuie sa iasa din Oras.Pana nu este prea tarziu.Viata ei este in pericol.Iar Dumnezeul nostru nu o va putea salva.Va fi in siguranta in afara pamantului nostru.
Jamila se apropie de patutul fetitei ce se misca in convulsiile propiului sfarsit, sarutandu-i picioarele livide si obrajii fierbinti.Dorea sa poata face mai mult pentru acest copil nevinovat, sa-i mai dea macar doua ceasuri de trait pe acest pamant aflat el insusi in declin.
Ea, care ucisese, dorea acum sa transmita viata.Dezarmata, cu o lacrima in coltul ochilor ei oblici, ingenunche la picioarele Tamarei si ii saruta mana.
Simti pulsiunea sangelui ce zvacnea in vene.Femeia era incordata la maxim si de-abia se mai putea tine.O privea cu cohii ei luminosi cum isi ia ramas bun de la aceasta lume.Poate imaginea fiicei sale aflata pe patul de moarte, avea sa fie printre ultimele pe care femeia-salbatica avea sa le duca departe cu ea, atunci cand va fi parasit acest pamant de vanzare.
-Multumesc.
La auzul acestor vorbe, batranele isi facura cruce si cu un fel de mila, mama Nastea, vazand ca Tamara este incapabila sa raspunda ori sa gesticuleze cumva vreun semn de recunostinta ori de compasiune fata de femeia a carei viata trebuia salvata, lua decizie :
-Feodosia, fata asta are nevoie de ajutor.Condu-o pana-n port.Are nevoie de noi.Daca intarziem, am putea sa-i periclitam viata.Haide…nu e timp.
-Nastea, sigur e o decizie inteleapta ?Femeia asta e straina…
-Domnul Motea este un om creincios.N-ar fi adus pe oricine.Du-te acum.Copila asta oricum va parasi lumea in care cu totii ne ducem zilele.Feodosia, pleaca acum.
-Sper sa fie primit in Ceruri.Femeia uscativa care la raspunsese la poarta se apleca de sale, aratand la lumina opaitului o cocoasa pe care crescutul copiilor si viata de femeie casnica nescolita i-o adusese.
Ridicand foalele rochiei de lana, si punandu-si baticul negru in cap, o lua de mana pe femeia straina, simtindu-i pielea rece, asemanatoare cu pielea reptilienilor, refuzand sa-l priveasca in ochi pe Motea.I se paru demna atitudinea acestei tinere care dintr-un motiv necunoscut se afla la nepoata ei in odaie pe nepusa-masa.
Observa starea in care se afla la randul ei fiinta straina.O rochie rupta, papuci ieftini, plini de noroi, carpe si paturi murdare care miroseau a statut.umezeala se parea ca ii intra la oase.Jamila parea sa nu ia in considerare starea in care se afla.Ignorase pret de trei ceasuri murdaria.Era o femeie tanara si avea nevoie de o viata.
Feodosia vazuse la randul ei multe in viata si a luat mereu in considerare hotararile surorii Nastea.
In momentul in care Motea, se pregati sa se incline in semn de respect fata de ea, tragand-o pe Jamila afara, corpul Nastashenkai incepu sa tresara de patru ori.Lovind-o pe Tamara cu o putere nemaiintalnita, plesnind-o cu o forta noua, rasucindu-se cu o vointa nefireasca, striga din rasputeri, chinuita de fierbinteala trupeasca.Speriata, Emilia se dadu spre usa, incepand sa lacrimeze.Fetita mai zvacni o data, dand la o parte o carpa care ii acoperea pantecele, si a patra oara desfacandu-si larg mainile, incerca sa imbratiseze o silueta nevazuta, lacrimand.Se ridica pentru o fractiune de moment in sus, zambi fericita, si cazu invinsa in pat.Trupul cazu inert in bratele femeii care-i fusese ca o mama toata viata ei.Sufletelul fara de prihana se ridica intre Cei Sfinti.
Femeile batrane se aruncara asupra trupului mort, in timp ce Tamara striga fetita pe nume, smulgandu-si firele aurii din cap.Tavalindu-se pe jos de durere, Tamara racni din gura de sarpe.Infranta, epuizata, cu ochii inrositi racni din tot spiritul :
-Nastashenkaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa….dragostea mameiiiiiii !
Jamila si Feodosia auzira de afara zgomotele tristetii absolute din camera mortii…damele de companie, impacientate iesira din odai impreuna cu matroana, care, impleticindu-se in foalele rochiei ei tipator-colorate, se imbulzira la intrarea in mica odaie.
Ceva ciudat se intamplase cu Tamara.Si ele auzisera.Un strigat sfasiase linistea monotona a zorilor.Un strigat de durere.Spiritele cerului se bucurau ca un altul pur venise sa locuiasca intre ele in eternitatea zilelor din Urma, in timp ce in lumea materiala, oameni si idealuri razbateau in cotinuare in neinteleasa lor lupta pentru suprematie.Insa in fata mortii toti suntem Una.
Insa nu intelegem asta pana nu auzim pasarea cea neagra cantand.
-Haide, nu este timp, mai avem un ceas.Acasa te vei schimba cu haine noi si vei pleca de aici.Haide, nu mai e timp de pierdut…o indemna Feodosia pe femeia straina.
-Da, doamna.Sa ne grabim…incuviinta Jamila, uitandu-se in urma la curtea in care iesisera tot felul de femei cu poalele in brau, nemachaite, nearanjate, cu parul valvoi.Distinse atunci cand iesi repede pe poarta, pe femeia care raspunse la numele de mama Nastea tinand de brat pe Tamara.Tanara femeie se tavalea prin noroi si arunca cu mizerie in cei din jur.Mama Nastea, indurerata, isi privea la randul ei fiica aflata in plina nebunie cum se zvarcolea cautand o speranta.Insa din noroi adeseori apar sperante noi.Pentru Tamara nu avea sa mai apara niciuna.Zbieretele Tamarei strabatea departe in strada, trimitand catre acelasi nume pentru care isi sacrificase tineretea :Nastashenka.
Acum pasarea mortii zburase spre alt cuib…indepartat.
Batrana , saltand volanele rochiei, tinand-o de brat pe tanara mongola, mergea cu o repeziciune nesperata pentru cele sapte decenii pe care le purta cu onoare.Coborau amandoua pe nerasuflate spre vad, scurtand drumul ce ducea spre centrul istoric.Felinarele se stinsesera demult, cainii latrau in continuare, insa u soare amenintator inghitea fumul zorilor, ivindu-se dupa malul abrupt al Nevei.Coborand in vad, trecand pe langa birtul beitivilor, unde un motan tarcat dormea somnul cel linistit al animalelor cu mai multe vieti, auzindu-si proprii pantofi apasand caldaramul, cele doua femei se oprira in fata unui lacas de cult.Acolo astepta o diligenta in care un vizitiu dormea cu palaria trasa smecher pe ochi.Credea ca in zori nu mai are niciun client, mai ales ca rasaritul era asa de frumos si merita sa prinda lumina primelor raze, in somnu-i dulce.
Feodosia, nemaipierzand timpul, ii dadu un ghiont omului care dormea nepasator de vreme sau de timp, trezindu-l dintr-un vis in care acesta atinsese idealuri inecandu-si propriile frustrari.

-Ce, ce ?Cine e ?
-Du-ne departe.Nu e timp de pierdut.Ia asta.Fara sa mai spuna ceva , batrana ii indesa in buzunar o bratara din aur, aratand o mina acra fata de bietul vizitiu care inca nu-si inghitise galbenusul.
Inca nedezmeticit, omul intreba sa fie sigur :
-Unde va duc, conita ?
-Departe, in port.Portul de la mare.In trei sferturi de ceas trebuie sa parasim orasul.Da bice.
-Da, acum…ingaima omul inca motaind.
-In port, domnul meu, repeta pocind unele cuvinte, tanara de langa.
-Am inteles, spre port ajungem…la mare…spre port.Barbatul incepu sa cante o balada veche despre portul de la mare si betivii care se intorceau din voiaje prin tari straine…la nevestele ce ii asteptau acasa.
Dand bice unui armasar alb cu coama impletita in canafi albastri, ii spuse :
-Haide, Pavel, haide…

Calul o lua din loc in galop catre port…strabatand aleea pietruita a vadului, facand sa rasune curtile vecine de zgomotul pe care il creea contactul pietrisului cu copitele sale.Calul urma traiectoria sa nestingherit de vreme sau chiar de oameni, care de multe ori ii trimitea o destinatie fixa.
Se simtea inca un aer umed…mirosea a viu, a placere…
Cele doua femei din diligenta se pirveau inca pline de tristete neintelegand Voia celui de Sus atunci cand o luase la Dansul pe Natashenka, preferand sa se uite in zare.Curtile si copacii disparea catre orizont, inghitite de razele soarelui.Mistuite de lumina, aveau sa se topeasca in netarmurirea setei solare.
Strabatand aleile periferiei, diligenta fu inecata in lumina primelor raze la scurt timp dupa ce parasira orasul tarilor.Jamila nu fu capabila sa ditinga decat ultima casa dintr-o mahala care trada o saracie greu imaginabila.
Feodosia ii lua mainile in palme si intelese din privirile acestei femei aflata in iarna vietii ca drumul ducea catre viata.Pentru caeva momente o vazu pe mama sa in ochii plini de lacrimi ai Feodosiei.
Jamila simti cum o noua lacrima i se scurse pe obraji.

In orasul vietii, pasarea mortii plecase demult.Laase in urma pui si oua inca neclocite si pene…Pasarea mortii cantase.Un suflet fu chemat catre eternitate.Acum zbura catre alte orase, scotand din cand in cand un tipat ce taia aerul.Pasarea mortii lasa pene negre in urma.Iar curand…avea sa cheme intregul stol deasupra Petersburgului…caci puii sai mai aveau putin si ieseau din oua.
Departe, pasarea mortii incepu sa-si faca cuib..

Iar moartea era oriunde.