Capitolul IX: Si totusi...

Diligenta se pierdea in primele ore ale diminetii dupa castani care tineau umbra stradutei pietruite a vadului.Vizitiul canta cu foc balade de demult, dezmierdate de balalaice pe care timpul nu le-a pastrat.In loc de balalaica, in schimb sunetul scos de copitele armasarului alb acompaniau tertele minore ale stapanului sau, care trezit din somn, isi tinea singur de urat.In vremea tineretii sale cunoscuse multi clienti cu care adesea impartea un cantec, o vorba, o barfa, ba uneori ii mai ramanea si bacsis…insa vremurile acelea erau duse.
Acum purta doua dudui necunoscute si deloc vorbarete catre niciunde.Isi aminti mana femii in varsta care ii indesase acu jumatate de ceas, inainte de a urca in diligenta o bijuterie…un obiect metalic care ramasese rece in buzunarul lui.
Simtea inca acel obiect.Era acolo, chiar in buzunarul lui.Baga mana din nou in buzunarul adanc al vestonului si ghici un cerculet metalic.Razele soarelui tradara in cateva momente o bratara din aur cu o lucratura deosebit de frumoasa, care amintea de vremurile bune de demult.Era cu siguranta o bijuterie veche.
Dar de ce ar fi dat o asemenea avere o femeie imbracata atat de saracacios ?Pana la urma ar fi putut sa le duca jumatate de drum si sa le lase in apropierea altei diligente, mai aproape de bulevard.Dar femeile astea pareau stresate si se grabeau.Rasucindu-si mustata sura, vizitiul se gandi ca batrana isi lua ramas bun de la nepoata…Ce oameni ciudati !Nici fata nu si-a aratat-o.Ce aspra educatie ii daduse matusa acestei tinere.Saraca de ea…Pacat…acum este momentul ca o tanara sa se afirme in lume…sa faca primii pasi.
Sirul de intrebari nu-i dadea pace vizitiului in timp ce dadea bice armasarului sa ajunga la timp in port.Orasul ramanea din ce in ce mai mult in urma.Trecuse deja peste jumatate de ceas de cand parasisera vadul si mahalaua pescarilor, insa acum ca soarele era azvarlit in toata puterea lui pe cer, batrana ii facu semn Jamilei sa priveasca inapoi…

Jamila, dupa multe minute petrecute cu privirea pironita fix in geamul diligentei, se intoarse, si observa printre nori movii, turlele bisericilor din Petersburg.Erau la fel de impunatoare ca in ziua in care sosise acolo.Aurul de pe cupole stralucea in lumina soarelui de toamna…amintea de vremuri glorioase de mult apuse…amintea de trecut.
Dar nu !Petersburgul apartinea trecutului, apartinea betivilor si mahalalelor sale, apartinea tarilor si oamenilor de cultura, a duduilor cu nasul pe sus si a domnisoarelor de salon cu al lor mod de viata desantat.Jamila intelesese din fiecare om pe care il intalnise acolo cate o poveste…bagase de seama ca fiecare isi ducea crucea cu umilinta.Stia ca cei ca ea nu erau bine primiti si ca totul era de fatada.
Orasul de demult se pierdea in zare…fiind inecat de campuri impanzite de cirezi de vite si de case razlete cu acoperis din sindrila lucioasa.Neva isi urma cursul catre Marea Baltica, aratand destul de clar ca nu departe, la nici zece kilometri uscatul facea loc apelor marii…raul se latea din ce in ce mai mult…luand cu sine amintiri si iubiri, tristeti si sperante.
Jamila stia ca diligenta o purta pe drumul vietii.Nu stia sau poate nu era constienta daca va fi in stare vreodata sa le multumeasca celor care cu numai cateva ceasuri in urma luasera hotararea de a ii salva viata.
Si pentru ce ?Ucisese…ucisese stirpea imperiala al unui neam…destinul unui popor.Insa nu intelesese de ce Motea luase decizia de a o apara.De ce nu ii spusese Tamarei, mamei Nastea si Feodosiei adevarul.Ucisese.
Da…oamenii astia aveau dreptate.Ea era o salbatica…si nu avea sa se acomodeze niciodata pe pamantul lor.
Si acum simtea sperma tareviciului udandu-i pantecele…Stia ca trebuia sa ia ceva.Ar fi trebuit sa se protejeze.Samanta lui ajunsese deja in vagin si bineinteles ca stia ca a ramane insarcinata nu era tocmai o fericire.Era murdara, intinata de pacat, plina de noroi, simtindu-si sufletul impovarat de greutatea suferintei pe care o provocase.
Un neam avea sa sufere.Astazi o mama avea sa-si ingroape fiul, in timp ce in saraca mahala a pescarilor, o batrana trebuia sa-si duca spre ingropaciune nepoata.Aceeasi batrana avea sa fie marcata la randul ei de o fiica aflata in dementa.Tamara nu avea sa mai fie niciodata la fel.Frumusetea tinerei blonde avea sa fie stearsa de simptomele unui delirium tremens nemeritat.Insa chiar si pentru mama Nastea, uneori preamultul devine povara insuportabila.
Tamara avea sa traiasca mereu in lumea ei, departe de cei din jur, cu imaginea vie a copilului zbatandu-i-se in brate, in convulsii, in dorinte fugare de a se agata de viata.


Dar ea…ea nu fusese capabila sa daruiasca viata, ci doar sa o ia.A darui o viata este deosebit de greu, a aduce o persoana in drumul vietii este mereu un drum anevoios.O avea in fata acum pe sora mamei Nastea, matusa femeii ce inebunise, care la randul ei era si ea mama.Isi crescuse copiii cum stiuse mai bine.
In ochii albastri ai Feodosiei recunoscu ochii sfasiati de durere ai Tamarei…mereu imaginea femeii cu copilul zbatand in brate ii revenea ca o imagine subliminala care bantuie inconstientul ori de cate ori prinde momentul propice.Deodata, batrana striga catre vizitiu sa opreasca in fata unei curti imense, pe un ton poruncitor in care se cunostea siguranta.In curtea ce parea ca nu mai avea sfarsit, ascunsa printre gutui copti, si strategic pazita de cel putin opt gaini, se ascundea o locuinta modesta cu acoperis din tabla.
Feodosia dadu sa coboare :
-Opreste aici.Aici, in fata portii.
-Dupa cum doreste conita, se inclina din fata vizitiul, sperand ca batrana nu va intarzia foarte mult…mai erau si alti clienti pe ziua de astazi.
-Ramai aici.Ma intorc repede.
-Cum spuneti dumneavoastra, ii zise Jamila cu un accent stangaci, care Feodosiei nu prea-i placu.Fata-salbatica nu vorbea rusa bine.
-Sa nu iesi de aici.Ma intorc in cateva minute.Ramai aici si scoate-ti hainele astea murdare.

*

Feodosia, fara a mai pierde timpul, luandu-si baticul mare si cernit pe cap, sari din diligenta spre poarta.Din curte se auzea un dulau patat care parea sa recunoasca vocea batrana a stapanei sale.
Jamila fu uimita cum aceasta femeie in varsta alesese sa locuiasca departe de Sankt-Petersburg, in mijlocul campului, aproape de mare.Avea o locuinta simpla, gard din lemn, muruiala din caolin si cateva pasari in curte.Parea o mama parasita de copiii sai.Insa Feodosia nu era tocmai genul de om care sa se victimizeze ori care sa gaseasca celor din jur scuze.Pentru ea totul era dat dinainte.Omul isi urmeaza traseul de la nastere pana cand cortina va fi trasa de Cel de sus.
Feodosia se cufunda printre balariile din curte, imbunand dulaul, care o recunoscu numaidecat.Jamila intui ca animalul cerea de mancare.Insa nu mai deslusi ce facea Feodosia atata vreme in casa.Disparuse de cateva minute bune, printre gutuii copti.O gaina ale carei aripi nu au fost taiate la timp se cocota pe o scandura subreda a gardului si incepu sa cotcodaceasca.Ochiul sticlos al pasarii distinse numaidecat diligenta in care, dupa draperiile mici, ceva anume se misca.
Inauntru, Jamila se stergea cu o batista curata de murdarie, dezbracand hainele si carpele murdare.Pentru prima oara dupa o noapte mai mult decat infernala, realiza cat de murdar si de naclait ii erau suvitele de par.
Si-ar fi dorit sa se spele, sa isi simta scalpul curat.Deschise doar putin usa diligentei pentru a intra aer curat, aruncand hainele murdare si isi atinse nurii goi.Pe pielea alba inca se mai zareau straturi maronii de noroi, pe care acum incerca sa le inlature constiincios cu batista.
Feodosia intarzia sa apara, asa ca isi dori sa ia o gura de aer, simtind ca se sufoca.
Deschise si mai mult usa diligentei, frecandu-si cu mainile coapsele.Soarele tomnatec ii mangaia sanii si fesele intr-un mod placut.Se simtea incarcata de energie solara…primea lumina prin ea.Dandu-si parul pe spate, scuturandu-l, simti si mai mult aerul curat care era purtat de un vant bland si umed…
Jamila nu vazuse niciodata marea, asa ca nu avea de unde sa afle ce inseamna briza marii.Sub talpi, iarba moale ii dezmierda talpile crapate, simtind fiecare uscatura cum ii intra in zonele in care pielea era crapata.Incepu sa se atinga, sa-si simta corpul toropi, isi dadu seama ca acest trup ii era autonom si ca de azi inainte niciun barbat nu va mai putea sa o aiba fara vrerea ei.
Isi aminti din nou scena din seara trecuta in care, mai intai limba lui ii prinsese in stransoarea-i lipicioasa clitorisul, reiterand momentul in care ii cuprinse palmele ce se raceau destul de rapid, si i le aseza pe sfarcuri.Cu ultima zvacnire, Alexei ejaculase…samanta lui se afla in ea.
Isi vazu din nou vaginul.Era la fel ca in prima zi cand il cunoscuse pe Alexei…cand ea nu stia ce inseamna barbat.Dinainte ca Daniar sa o necinsteasca, dinainte ca ea sa devina a tuturor.Statea in picioare, zambind distant fata de propriul trup.Cu mana stanga isi atinse vulva, incercand sa isi testeze simturile.Se gandi ca un Daniar se afla din nou in spatele i in bisericuta…si ca afara ploua.
Insa de niciunde nu se ivea vreun Daniar.Descoperi pe degetul inelar al mainii stangi, verigheta pe care o primise chiar ieri…in catedrala cea mare din Orasul tarilor.
O scoase cu o greutate vadita de pe degete.O scapa in iarba.Se apleca.O ridica.O plimba in jurul buricului si apoi …simti chemarea…trebuia sa…dorea pe cineva.
Cu alte cuvinte, simtea.Introduse verigheta inauntrul vulvei si simti cum tresalta la atingerea metalului rece.Isi inalta ochii catre cerul senin al toamnei, stia ca lumina e de partea ei, chiar si aici unde zeii pamantului ei pareau a se fi facut nevazuti.
Cu verigheta plimbata pe clitoris, vibrand in linistea diminetii de placerea senzatiei, uita ca o pereche de ochi statea atintiti asupra ei.Vizitiul o sorbise din priviri pe toata durata autosatisfacerii ei.Era o femeie frumoasa, una straina, cum rar vazuse.
Si-ar fi dorit sa o atinga, sa ii muste fesele, sa se joace cu nurii ei, sa-i guste enzima vulvei.Era o tanara in splendoarea ei, balansandu-se in directia vantului…simtea zvacnindu-i membrul atunci cand ii vazu sanii, cum singura ii framanta, cum singura isi punea mana pe fese…
In momentul in care distinse inelul metalic pe care domnisoara il introduse in vagin, facu cativa pasi, in directia ei cu membrul ridicat.
Fusese vazut.Cat de rusinos.O tanara fusese descoperita de un barbat de trei ori mai in varsta ca ea.Ii putea fi fiica.Rasucindu-si mustata isi dadu seama ca ceva cald ii invadase pantalonii.Nu se simtea rusinat.
Femeia din fata lui ii zambise.Ii intorsese spatele si disparu gratios inapoi in diligenta.El ejaculase.
Dar poarta scartaise.Feodosia venea in graba, printre gaini si buruieni netaiate cu un teanc de rochii si palarii cu voal, cum se purta pe timpuri.Si mirosea a gutui…femeia aducea cu ea si cateva fructe.
Poate ca mai mult n-avea.


-Am intarziat ceva.Uite, draga ti-am adus cateva rochii sa alegi care dintre ele iti place.Trebuie sa te schimbi.
-O sa o aleg pe aceasta…zambi tanara nesimtind pudoarea de a fi vazuta de o alta femeie in costumul Evei.Isi arunca ochii pe o rochie simpla de voal, galbuie cu reflexe albe si cu maneci bufante.Alese si o palarie cu voal la culoarea rochiei.
-Aici ai niste plante.Te-a necinstit barbatul.Zi drept.De-asta ai fugit de-acasa.Ia astea si scapi de « griji ».
-Multumesc, zise Jamila cu o mina indatoritoare.Va multumesc din suflet.Recunoscu puterea de intuitie a Feodosiei care chiar daca nu stia cu adevarat ce se petrecuse, la randul ei era si ea femeie, si trecand prin viata mai vazuse tinere care in puterea noptii alergau pe strazile Sankt-Petersburgului la cate o moasa care le putea scuti contra unei sume bune de o sarcina nedorita.
-Vizitiu, hai !Nu e timp de pierdut.Da-i bice.
-Cum spuneti, conita…raspunse cu jumatate de gura vizitiul, manand calul catre apus.Dupa cateva momente, diligenta parasi campul si cirezile de vite, si gutuii si balariile.Soarele lasa sa se intrevada de pe una din coline o abundenta luminoasa care parca fierbea.Reverbera in lumini si chema spre calatorii pe unde sticloase.

Jamila vedea pentru prima data marea.Chiar dupa colina din fata casei Feodosiei se arata marea…
Distingea de pe geamul unsuros al diligentei cateva ambarcatiuni acostate intr-un port.Se auzea freamat, voci de oameni si voci mecanice.Un tren astepta si el aproape de intrarea in micul port.Valuri se spargeau de tarm.Cu o noapte in urma, fusese furtuna pe mare.Pasarile zburasera pribege, ratacite de ici-colo purtate de valuri.
Cativa tineri murisera.Fusesera beti si plecasera cu barca pe mare.Surprinsi de furtuna, nu au mai avut absolut nicio cale de intoarcere.
Diligenta ajunse in final in port.Norii se risipisera de cateva momente, insa un soare obosit dadea dimensiune marii…ape vinovate se spargeau de tarm.Luasera cu numai o noapte inainte cateva vieti.
Pe uscat, in Oras, alte vieti fusesera curmate.
Care cu boi veneau cu lactate si cereale la dana vapoarelor din port.Hamalii descarcau alte marfuri, in timp ce copiii celor ce locuiau in port se alergau de zor pe stradutele prafuite.Colbul se ridica mai sus de gardurilecaurtilor maturate de dimineata.Cele cateva case din port ascundeau familii numeroase.
Aproape nimeni nu statea degeaba in aceasta mica asezare.Fiecare isi ocupa timpul cu ceva din care stia ca va scoate un venit catusi de mic.Jamila privea pe geamul murdar al diligentei, de sub voalul elegant al palariei ceaat de copii care se alergau ridicand praful.Isi aminti de ea, zambind.
Cum trecusera anii fragezi ai copilariei…
Diligenta opri langa dispensarul din port, unde o femeie urla cat o tinea gura ca un gargaun o ciupise de deget.Jamila, impreuna cu Feodosia se dadura jos din diligenta si ii urara vizitiului clienti si bani pe masura.
Plecandu-si palaria in fata celor doua dame, barbatul ii dadu bice lui Pavel sa faca drum intors.Insa se mai uita odata, cu coada ochiului la fundul apetisant ce iesea promiscuu din volanele rochiei…tanara ii ramasese in suflet.
Era o naluca, iar el era om insurat cu fete de seama ei.Nu se cadea.Iar nalucile se pierd in neguri de vremi, fara a te intreba cum si de unde.Ele sunt facute sa apara si sa dispara.Jamila stiuse ca barbatul din fata ei nu avea sa-i faca nimic, daca ea nu avea sa-i dea sperante, atunci cand vizitiul o surprinse goala.

Feodosia, la brat cu eroina noastra se pleca reverentios in fata unui responsabil al portului.Barbatul, cu o mina de betiv, cu cioc roscovan si numerosi pistrui, o intampina cu un accent ciudat :
-Gutten Tag.Unde merg doamnele ?Femeia este cu fata ?Sau fata merge singura ?spuse el, stacind cateva cuvinte, fiind surprins de aliura rar intalnita a femeii care-si tinea fata acoperita de voalul palariei.
-Stimate domn, nepoata mea merge la studii in Polonia.Ma intereseaza sa stiu cat o costa sa mearga cu « Sfanta Ecaterina » pana in portul Gdansk.
-17 ruble.Maine la pranz vom fi in Gdansk.De asemenea daca domnisoara doreste sa calatoreasca mai departe cu « Sfanta Ecaterina » pana in Prusia, domnisoara trebuie sa stie ca o mai costa inca 8 ruble.
-Domnisoara…va merge pana la Gdansk.Scotand din buzunarul rochiei 18 ruble, femeia ii dadu responsabilului prusac.
Jamila nu a putut sa priceapa nici mai tarziu de ce Feodosia platise in acel moment din banii ei si de unde avea aceasta femeie o suma care putea reprezenta mai mult decat salariul pe care il primea Tamara la Curte.
Imaginea femeii care se tavalea pe jos, sfartecata de durere, imaginea copilului in agonia celor din urma momente si celelalte batrane plangand in jurul patutului, ii revenisera brusc in memorie.Feodosia era langa ea.O tinea strans de mana si cu un instinct matern, ii aseza palaria pe crestetul capului.
Ca o mama care-si pregateste fata pentru un drum pe care nici ea nu stie unde o va duce, Feodosia ii lua in mainile ei lungi si uscative, mainile subtiri ale Jamilei, se uita in ochii ei, si strangand-o de incheietura ii zise :
-Fata mea, nu stiu cine esti.Nu-ti cunosc viata…nu cunosc incotro te vei indrepta de azi inainte…vreau doar sa iti fie bine.
-Ma simt datoare fata de dumneavoastra, m-ati ajutat desi…nu stiti anumite lucruri, incerca Jamila sa-i explice batranei Feodosia.
-Nu.Ia acest gest ca pe unul de omenie.Sora mea nu se inseala in privinta oamenilor.Tu ni l-ai adus in casa pe domnul Motea care este un om credincios.Dansul a recitat…
-Pe Motea il cunosc…de ceva timp.Este un om foarte bun.Jamila isi pleca privirea.
-Copila, trebuie sa stii un lucru…oamenii sunt cele mei de neincredere fiinte pe care le vei intalni de aici incolo.Nu stiu, ma repet ce fel sunteti voi, salbaticii, oamenii din est…
-Dar…(Jamila isi inghiti cuvintele, dandu-si seama ca nu s-ar fi cuvenit sa o contrazica pe cea care se oferise sa-i salveze viata).
-Spre deosebire de oamenii salbatici, oamenii din lumea asta sunt preocupati doar de…lupta.Se omoara unul pe altul…se vand unul pe altul…Fata mea, sa nu ai incredere in ei.
-Eu…
-Lumea e rea.
Dar stiti, si eu am…(tocmai cand vroia sa marturiseasca cumplita ei fapta, batrana aseza trei degete uscative peste buzele ei crapate)
-Nu este nevoie sa-mi multumesti.Considera ca eu sunt din neamul celor care mai au frica de Domnul.
-Cpaciba.(Multumesc in rusa) Jamila ii saruta mainile femeii care o adusese pana aici, inclinandu-se reverentios in fata ei, asa cum faceau de obicei domnisoarele de salon in fata Alexandrei.Pentru cateva momente, femeia fu surprinsa de atata rafinament in gesturile aceleia pe care o considera lipsita de virtuti si salbatica.
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.O privi fix in ochi, si luandu-i capul intre palmele sale uscate, ii sopti : »Amin ».
Jamila nu intelesese gestul pe care Feodosia il facu.Era ca si cum avea sa-i spuna un secret.Era ca si cum o divinitate noua ii trimitea in soapta duhul vietii.
-« Stimati calatori, vaporul Sfanta Ecaterina sub pavilion prusac pleaca in 4 minute din portul Sankt Petersburg cu destinatia Gdansk.Calatorii sunt rugati sa se imbarce.Vaporul Sfanta Ecaterina sub pavilion prusac pleaca in 4 minute din portul Sankt Petersburg…
Responsabilul prusac striga cat il tinea gura cu accentul lui stricat, astfel incat sa fie sigur ca cele cateva zeci de persoane se vor imbarca pe vapor.
-Trebuie sa plec, zise steril Jamila.Observa fata inexpresiva a batranei.Parea ca privea in gol, spre mare, scruta orizontul trandafiriu al diminetii cautand raspunsuri…pe care nu credea ca le va primi.
-E timpul, du-te.Feodosia nu se clinti sa o imbratiseze pe fata a carei viata o salvase.Privea nedumerita, dezarmata de orice urma de constiinta in go.Privea eteric in infinit.Pe langa ea, treceau copii si parinti, studenti si batrani in baston.Cu toti se grabeau sa ocupe un loc pe vapor.Jamila se urca printre ultimii.
Cu palaria ei cu funda, tanara ii facu cu mana batranei ce privea fara tinta catre apa.Imaginea batranei cu privirea goala, fara tinta avea sa fie ultima imagine concreta despre Rusia, tara in care fusese adusa fara vrerea ei, tara in care invinsese si in care cazuse invinsa.Intuia viitorul care astepta acest pamant.Insa acum o preocupa expresia Feodosiei, cu mina ei de statuie, asteptand Judecata cea Mare.Parca isi dorea sa citeasca toate visele omenirii.Visul poporului sau care avea sa ajunga de izbeliste.
Toamna aducea vartej de frunze uscate de tei pe care le arunca inspre valuri cu premeditarea cu care vanatorul isi asteapta vanatul.
Vaporul cu aburi, suna a pustiu in portul Orasului.Nu se mai vedeau turlele aurite, nici impunatoarele turnuri ale cladirilor din oras.Departe, undeva peste camp, se iscau vartejuri.Se urcau in travalii pline de spasme, imbratisau cerul si se lasau cu ardoare peste port.Frunze vestejite impresurau aleile din fata garii portuare.Departe la orizont, acelasi cer inexpresiv ca si privirea inerta a batranei trimitea spre monotonie.
Feodosia avea in gand imaginea salbaticei care facuse o reverenta atat de rafinata, de senzuala…in fata ei.Numai domnisoarele de salon de la Curte faceau asa ceva.Nu era o femeie oarecare.Era o domnisoara de salon cu chip de femeie-salbatica, una care stia sa se impuna.Sau poate era invers.Mintea batranei lucra din greu sa priceapa.
Reverenta aia nu o putea face o femeie de lume, o femeie oarecare…astfel de reverente isi amintea acum, dupa jumatate de veac, facuse si ea cand era de seama ei.
Era o femeie salbatica…Auzi cum suna vaporul cu aburi in momentul cand parasi apele portului indreptandu-se catre zari senine.Si totusi…
Era o femeie salbatica…cea care facuse reverenta atat de gratios, atat de nobil prin gest, si totusi…
Si totusi…
Si totusi…