miercuri, 8 august 2012

Capitolul XV-Andrei Kuzmin

1:254-255
"The mind is its own place, and in itself
Can make a heav’n of hell, a hell of heav’n."(John Milton, Paradisul pierdut)








Jamila Lua era cu siguranță persoana la care Andrei Kuzmin visase în mod inconștient încă din adolescență, atunci când dorințele bărbătești se aprinseseră în el întâia oară, atunci când nu cunoștea prea multe despre femei și nici nu cuteza să încerce a le cunoaște așa cum sunt cu adevărat.
Nu era ușor lucru să descrie portretul acestei femei ideale la care de-abia începuse să spere, în după amiezile lungi de vară, atunci când toți cei ai casei dispăreau cu treburi care încotro. Andrei rămânea de multe ori singur în casa de lemn cu multe camere, fiecare dintre ele ocupată de către unul dintre cei opt frați. Andrei era mezinul și de multe ori prefera să se retragă în colțul său de singurătate contemplând grădina cu lăcrămioare și narcise. Printre flori putea vedea de multe ori câte un stârc rătăcit de pe lacul din apropiere sau câte o cioară ștrengară care văzând că nu are cum să obțină o fărâmă de pâine, își lua zborul fără țintă, lăsând în urmă-i un croncănit strident. Tatăl său, evreu de origine, făcea parte din Bund, o asociație întemeiată de forța muncitoare evreiască pe la începutul lui 1900. Uneori frații mai mari îl însoțeau pe tată la conferințele Bundului, dar Andrei nu avea să meargă niciodată. De pe la vârsta de 16 ani, Andrei și-a dorit să părăsească casa părintească și să înceapă o viață independentă pe cot propriu într-un alt colț de lume, dar spre deosebire de soarta Jamilei Lua, destinul său avea să fie cu totul altul. Andrei avea să meargă la universitate și apoi să lucreze ca avocat pentru un prieten al tatălui său într-un oraș din apropierea Sankt Petersburgului. Nu avea să părăsească familia până de curând când, aflând că logodnica îl înșeală cu un soldat din Armata Imperială, decise să plece în Europa. Lăsase o scrisoare fratelui mai mare, Iosif, în care avea să le explice părinților gestul său precum și faptul că avea să îi viziteze regulat odată ce își va găsi un loc de muncă stabil în Lumea cea Nouă, lume în care nu era deloc singur. Avea să afle curând că tânăra de la brațul său împărtășea într-o oarecare măsură drama sa, această tânără atât de frumoasă care la vârsta ei se avânta cu încăpățânare într-o mare plină de necunoscut.
Bărbat la aproape 28 de ani, acum privea în urmă către vremea când visa la marea plecare în Lume și la verile când se retrăgea în solitudine, visând la femeia perfectă care mereu apărea în pragul ușii îndemnându-l către o lume carnală veche de când pământul, o lume fără legi și fără ascunzișuri, o lume care însă preera să stea ascunsă de ochii celor care nu își doreau să o cunoască în deplinătatea ei.
Pentru câteva secunde avu impresia că la brațul său se află o curtezană, o femeie de lume care putea satisface poftele oricui contra unei sume frumoase de bani, asemeni acelor fete pe care le putea vedea sâmbăta seara în Mahalaua Pescarilor, același loc sinistru în care unul ditre frații săi iscase aum trei ani un scandal, motiv pentru care primise 2 ani de închisoare pentru vătămarea ginerelui unui medic de la Curte...aceeași mahala în care fiica Tamarei se stinsese din viață acum nu mult timp în urmă. Memoria fetiței toropite de febră nu avea să îi dea pace niciodată Jamilei, dar Andrei nu avea să știe acest lucru niciodată, pentru că nu-i șa, uneori este mai înțelept ca unele lucruri să rămână nespuse.
Acum Andrei Kuzmin și Jamila Lua urcau pe o stradă ce ducea undeva spre centrul orașului, aceleași străzi pietruite și aceleași expresii pe care puteai citi "Bine ați venit atât timp cât nu veți sta prea mult în orașul nostru". Același cer senin și același sentiment de nou pe care oice oraș străin îl lasă în fața drumețului.Gdansk putea fi un adevărat paradis pentru comercianții care veneau și plecau zi de zi, dar și pentru toți acei oameni înstăriți care aduceau beneficii de ordin material localității, însă pentru cei doi tineri nu putea repezenta un oraș gazdă pe termen lung în niciun caz. Era un punct de pornire totuși pentru cei doi care își croiau acu drumul printre hățișurile acestei păduri care se dorea a fi Lumea cea Nouă.

-Încotro mergem, Andrei?întrebă Jamila, uitându-se în jur, strângând brațul bărbatului de lângă ea.
-Am ajuns în piața orașului, cred, răspunse Andrei arătând cu mâna dreaptă spre o biserică din centru.
-E atât de diferit...remarcă tânăra.
-La ce te referi când zici asta?
-Totul se simte diferit aici, față de cum era în Oraș. Totul...oamenii, străzile, casele, până și mirosul orașului. Știi, fiecare oraș ar un miros al său, spuse Jamila uitându-se în ochii lui.
-Este adevărat, dar de aici cred că încep drumurile noastre.
-Unde vei dormi la noapte?întrebă tânăra.
-Nu știu sigur dar cel mai probabil la un han. E ieftin și e un loc sigur pentru o noapte. Mâine însă nu știu încotro mă voi îndrepta.
-Aș putea veni cu tine în această seară?Mă simt singură în orașul acesta și tu ești singurul om pe care îl cunosc. Nu am unde sta peste noapte...(lacrimi începură să îi umezească ochii) și nici bani nu mai am.
Andrei Kuzmin putu citi disperarea în ochii femeii de lângă el, expresia ei trădând deznădejde, destul de diferită față de ce știa cu o noapte înainte. Tânăra din fața lui era la mâna destinului acum și tot ce îl ruga să facă pentru ea era să o lase să doarmă sub același acoperiș pentru o noapte. Ce bărbat ar fi lăsat o femeie în voia sorții într-o lume necunoscută, despre care nici el nu cunoștea prea multe?

-Nu îți face griji, zise Andrei atingându-i ușor obrazul stâng cu degetul arătător. Nu îți face griji, poți veni cu mine în această seară și unde voi dormi eu, vei dormi și tu. Andrei nu puu să creadă că tocmai spusese ce spusese. Într-o cu totul altă situație, arfi înghițit în sec și nu i-ar fi adresat aceste cuvinte. Dar uneori destinul ne ia pe nepregătite, iar cuvintele sunt rostite înainte de fi trecute prin filtrul causti al minții.
Deodată, își simți degetele sărutate de buze umede și calde, iar în același timp își simți membrul tare, așa cum poate fusese și cu o seară înainte când o privea din întuneric pe această tânără.

-Îți voi rămâne datoare, zise Jamila strângându-i mâna la piept.Îți mulțumesc, continuă apoi cu privirea plecată, întocmai femeilor orgolioase care din când în când mai își calcă pe inimă în vederea atingerii unui scop măreț care e menit să le satisfacă ego-ul lacom.

Andrei simțea din ce în ce mai mult că o dorește pe femeia de lângă el și că ar fi cel mai bine să îi spună că se simte atras de ea și că alături pot încerca un nou început, departe de Oraș și de toate cele pe care amândoi le cunoscuseră.Dar nu, nu avea să facă asta.Nu acum.Dacă ar fi fost refuzat?Și apoi, ar fi descrescut în ochii acestei femei frumoase căreia îi oferise din pură inițiativă un acoperiș pentru noaptea ce avea să vină. Și totuși, de ce îi sărutase atât de pătimaș mâna, ca și când își dorise mai mult de la el. Din nou, Andrei avu ciudatul sentiment că se află la brațul unei curtezane de lux care știa să disimuleze destul de bine. Dar nici de această dată sentimentul nu persistă prea mult timp, fiind înlocuit de aceeași obsesie carnală care se instaurase nefiresc de iute în el odată cu momntul acela din noapte trecută când o privea din întuneric deși ea nu știa că este privită. Acum se simța puțin vinovat, deși pofta carnală nu cunoaște vină. Pentru câteva clipe, simți cum genuchii i se înmoaie și că poate simți în nări un miros special pe care această femeie îl emana. Nu înțelegea de ce se simte atât de atras de ea, dar poate membrul întărit din pantaloni avea o explicație mai bună de dat.
Fără să știe de ce, în minte îi apăru imaginea fostei logodnice, Oksana, cea alături de care sperase să petreacă o mare parte din viață, dar care alesese calea frivolității și a desfrâului.

"Ești o depravată și vrei să mă târăști și pe mine-n mizeria ta ", îi zisese atunci scârbit, înainte de a o mai vedea ultima oară. Oksana era în pat, plângând cu fața îngropată în pernă și părul săltându-i pe umeri, fiind refuzată de logodnicul ei, atunci când îl rugase să îi atingă sânii cum o făcea de obicei. Andrei luase decizia cea mai înțeleaptă de a o părăsi pe această femeie care la rândul ei se plictisise după doi ani de conviețuit. Iar Andrei nu era primul ei bărbat.
Nu avea să fie nici ultimul, după cum viața avea să îi arate.
Dar nici Jamila Lua nu era vreo ușă de biserică.
Însă în ochii lui Andrei Kuzmin, ea era mielul Domnului, despărțit de turmă pe care oamenii Cetății îl vroiau sacrificat pentru a îi turna în pahare sângele. Dar acest miel fugise cumva prea departe de turmă, iar acum devenise o oaie sălbatică a cărei miriști nu erau spre a fi cunoscute vreodată.

Pe una din străzle din spatee bisericii, pe partea dreaptă se afla un han construit la începutul secolului, atunci când Gdansk începuse să se impună drept un centru coercial important la Marea Baltică.Hanul avea două etaje și acoperiș roșu precum erau și perdelele ce acopereau ferestrele celor doisprezece camere de oaspeți, care ascundeau de privirile trecătorilor și de lumina soarelui îndeletnicirile celor ce înoptau la han.

Andrei auzi doi bărbați ce stăteau în fața hanului orbind în rusește și intră imediat în vorbă cu aceștia, rugându-i să îi ajute cu traducerea în poloneză în vederea închirierii unei camere pentru noaptea respectivă. Avea să descopere că nu erau singurii vorbitori de limba rusă care înoptau la han și că majoritatea erau ca și ei, călători veniți din sau care se îndreptau către Rusia precum și faptul că în sala de oaspeți persista un miros puternic de vodcă. Privirile celor doi bărbați au fost atrase de fizionomia femeii de la brațul tânărului, îmbrăcată exact ca acele domnițe simandicoase de la Curte, dar fața ei trăda puternice trăsături asiatice, asemeni acelor femei sălbatice din satele uitate de timp și vreme ale Siberiei.
Ca și când nu ar fi fost lucru curat, unul intre bărbați își făcut semnul crucii în mod discret, evitând contactul vizual dar Jamila putu să observe gestul. Se întrebă dacă așa va fi văzută oriunde va merge chiar și în Lumea cea Nouă pentru care făcuse destule sacrificii și pentru gata era să lupte până la ultima suflare.

"E soția mea", zise scurt Andrei, iar ochii Jamilei deodată se măriră în semn de mirare ca și când ar fi aflat că fostul ei soț s-ar fi trezit din morți, iar acum ar fi urmărit-o ca să se răzbune pentru câte îi pricinuise. În mințile celor doi bărbați, se țesură imediat scenarii imaginare în care tânărul o cunoscuse pe actuala lui soție în tipul unui sezon de vânătoare în Sakha, o regiune sălbatică din extremul Orient Siberian.
O femeie slabă îmbrăcată într-o rochie gri și cu trăsături ascuțite asemeni unui câine ciobănesc afghan se arătă la un moment dat intrând pe o ușă groasă din lemn, cu o oală plină cu pește. Unul dintre bărbați îi explică în poloneză că tinerii sunt în trecere și că au nevoie de o cameră cu un pat pentru noaptea ce avea să vină. Femeia aruncă priviri iscoditoare către cei doi tineri, apoi cu mâna dreaptă în șold, iar cu cealaltă susținând oala plină cu pește îi îndemnă să o urmeze sus, nu înainte ca Andrei să achite suma cuvenită. La mijlocul holului, se afla ușa unei camere cu un pat pentru două persoane (care de obicei era rezervată călătorilor care doreau o "distracție de o noapte" cu una din fetele din oraș care se arătau dornice de a își oferi serviciile). Femeia cu trăsături ascuțite deschise ușa în semn că teaba ei se încheiase, le înmână cheile urmând ca mai apoi să coboare spre sala de oaspeți cu oala plină cu pește într-o mână și cu cealaltă ținându-se de balustradă, pașii ei făcând scările de lemn să trosnească temeinic, astfel încât atât Jamila Lua cât și Andrei Kuzmin putură să numere treptele coborâte.
Două perne mari acoperite cu broderii tradiționale erau așezate una peste alta, iar patul de lemn era acoperit cu un așternut alb, proaspăt spălat cu câteva zile înainte, trădând acel miros tipic de curățenie pe care îl au în general casele de la țară din răsăritul Europei.
Pașii lui Andrei făcură podeaua camerei să trosnească, îndreptându-se către o noptieră pe care stătea așezată o sticlă cu vin roșu de Tokaj, vin la mare căutare în acea vreme.

Jamila se așeză pe pat privind sticla de vin ca pe ceva nou, deși mai gustase diferite vinuri în scurta sa viață la Curte. Aceasta nu era cu nimic diferită, doar că uneori mintea umană decide să perceapă totul ca nou atunci când peisajul se schimbă și trăirile devin și ele la rândul lor noi.

Andrei își aminti de momentul în care el și Oksana făcuseră dragoste prima dată, iar undeva în colțul camerei uitată pe noptieră stătea în așteptare nedesfăcută, o sticlă de vin roșu. În sufletul său șta că acele vremuri nu se vor mai întoarce niciodată oricât de mult și-ar fi dorit.Fusese înșelat de femeia la care ținuse enorm.Iar asta nu avea să uite niciodată. Niciodată.

Cei doi își întâlniră privirile pentru prima oară de când intraseră în camera aceasta atât de simplă și totuși curată și îmbietoare în felul ei. Era un acoperiș pentru noaptea ce avea să vină. Jamila se uită în ochii bărbatului și putu citi aceeași dorință pe care o putuse citi și cu o seară înainte când din umbră se arătase luând-o pe neașteptate. Își amintea mirosul mării și cât de rău se simțise. Fusese o experiență teribilă pe care nu dorea să o mai repete vreodată, cât va trăi. Își aminti în mod inconștient, atingerile lui Daniar când i se dăruise prima dată la mii de kilometri depărtare de orașul în care se afla acum, în inima pădurilor siberiene, fără constângeri și remușcări.
Și-ar fi dorit ca Daniar să împartă această cameră cu ea pentru noaptea e avea să vină, dar la fel ca și în cazul imaginii perisabile a Oksanei, imaginea lui Daniar avea să se dizolve ca praful de cretă spălat de apa unui râu.
Andrei nu putu citi nimic în ochii negri și adânci ai femeii care se afla pe pat de cel puțin zece minute.Nici unul, nici celălalt nu realizase că timpul trecuse atât de repede și că în toată vremea asta nu își spuseseră unul altuia o vorbă, cum de altfel Andrei nu își dădu seama că membrul îi era întărit demai bine de o jumătate de ceas, neștiindu-se atât de excitat din momentul în care închisese ușa camerei pe care obișnuise până nu demult să o împartă cu Oksana și în care se consumaseră multe nopți pline de sex și dorință, dar care acum erau o tristă amintire.
Dar așa cum din generație în generație lucru știut este, vorbele uneori nu își au rostul când există dorință carnală la mijloc.
Andrei se apropie de femeia care îl privea intens de pe pat, deși la rândul ei îl dorea (poate doarpentru o noapte, dar îl dorea), și îi luă în propriile mâini mâinile. Erau calde, așa cum erau și ale lui. În nări simți și mai intens acel miros specific feminin care îl excitase mai devreme în piața orașului.
Pe hol se auziră zgomote, voci masculine care râdeau probabil ca reacție a unei glume spuse într-o limbă pe care niciunul din ei nu o puteau înțelege.
O lacrimă se scurse liberă pe obrazul Jamilei, dar fu ștearsă de mâna celui care îi ștersese și alte lacrimi acum jumătate de ceas când se aflau în centru, aceeași mâna care o atinsese cu o seară în urmă, numai că acum nu era deloc îmbujorată așa cum își amintise să fi fost exact cu o seară înainte.

Jamila închise ochii și simți căldura brațelor bărbatului de lângă ea, cuprinzând-o. Își aminti din nou de noaptea petrecută alături de Daniar pe malul Lacului Baikal și de scena din bisericuța din lemn, de ploaia căzândă și de mirosul de brad și lemn cald care plutea în aer.

Andrei Kuzmin simți preț de câteva clipe că o are în brațe pe Oksana pe care dorea să o dezbrace numaidecât, să-i simtă pielea și să se joace cu sânii ei, apoi să îi lingă sfârcurile rozalii, simțindu-i cum se întăresc între dinți.
În mintea lui, o dezbrăca pe fosta sa logonică simțindu-i vibrațiile corpului, petrecându-și mâinile peste corpul ei care răspundea de fiecare dată atingerilor lui.
În același timp, Jamila își aminti de momentul în care Daniar o întinsese pe iarbă, sțindu-i atingerile electrizande prin tot trupul, dar atingerile bărbatului ale cărui brațe se aflau acum în jurul ei, nu erau atât de ferme.

Andrei îi cuprinse capul între palmele sale și își lipi fruntea de fruntea eitranspirată, simțind cum mirosurile pielii lor se împreunează formând un miros unic pe care îl formează cel puțin preț de câteva momente orice cuplu în timpul actului sexual.

O sărută adânc, unindu-și limbile împreună ca și cnd s-ar gusta reciproc,
simțindu-și textura limbilor.Era un sentiment minunat care se lăsase așteptat prea mult, care trebuia să se fi consumat cu o seară înainte, când mâna lui se petrecuse după spatele ei.
Andrei își aminti din nou acele momente în care visa la femeia visurilor lui, adolescent fiind, ferit de lume și de familie, privind la narcisele din grădină, în care ciori și stârci de baltă își făceau veacul ocazional.
Limba lui coborî la nivelul sfârcurilor ei întărite pe care începuse să le sugă cu poftă, întocmai ca un satir renascentist la sânul unei nimfe voluptoase.Dar după cum de-abia descoperise, Jamila nu avea sânii deloc mari, dar destul încât el să se poată juca cu ei. Ea își lăsă capul pe spate, tremurând sub impulsurile orgasmice, scoțând gemete din când în când. Limba lui continuă traiectoria sa sinuoasă către clitorisul ei pe care începu să-l dezmierde ca și când o mie de dorințe lăuntrice refulau la unison în acel moment. Totuși, Jamila mai fusese cuprinsă de imperiul plăcerii și atunci când Ecaterina îi oferise struguri, iar apoi începu să se joace cu clitorisul ei. Dar Andrei nu avea să știe niciodată de acel episod, care acum i se părea atât de îndelungat în timp.
Jamila își aminti de momentul în care îl întâlnise prima dată pe Daniar și modul în care se desfășurase prima lor conversație. În același timp, Andrei Kuzmin retrăia intens clipa în care îi oferise inelul de logodnă Oksanei și cât de fericită părea ea să fie în acea clipă.
Starea de reverie a Jamilei fu curmată atunci când simți membrul cald al bărbatului care așteptase aproape o oră pentru a se bucura cu adevărat de trupul ei.Își simți sânii cuprinși de mâinile lui, în timp ce membrul intra și mai adânc în interiorul ei.Iar Jamila se lăsă în voia dorinței, așa cum își amintea să o fi făcut nu demult la conacul Bivertin.
Spre deosebire de Daniar, Andrei îi oferea acum o alternativă. O viață nouă, departe de tot.Andrei nu își amintea să se mai fi simțit atât de bine cu o femeie de când o părăsise pe Oksana și nici nu încercase vreodată o femeie orientală. Se părea că asiaticele se ridicau într-adevăr la așteptările legate de povestirile vânătorilor care treceau adesea pragul casei părintești și la un pahar de vodcă cu tatăl și frații cei mari, aduceau aminte de "acele femei minunate din răsăritul pădurilor siberiene".
Dar Jamila nu era o femeie din seminția acelora.Câte lucruri auzise oare el, copil fiind despre Mongolia?Mai nimic.Acum se împreuna cu o femeie venită dintr-o țară despre care nu știa nimic, o femeie fără trecut, pe care o privise din întuneric cu o seară înainte, o femeie pe care o dorise cu toată ființa lui și care acum i se dăruia. Sentimentul de a se afla în compania unei prostituate de lux dispăruse așa cum și imaginea lui Daniar dispăruse de ceva vreme din mintea tinerei ai cărui sâni el îi frământa acum.
După câteva ceasuri, cineva aflat în camera celor doi i-ar fi putut vedea dormind în brațele celuilalt, sticla de vin de Tokaj goală pe jumătate, pete de vin sporadice pe așternutul alb și un teanc de haine aruncate la capătul patului, ca și când ar fi fost smulse și uitate acolo cu bună știință.
Încă o noapte ava să treacă peste cei doi tineri, o noapte care avea să ucidă pentru totdeauna imaginea Oksanei și a lui Daniar deopotrivă, purtându-i departe în lumea umbrelor acolo unde uitarea cu aripi de liliac își are sediul, locul din car nicio amintire nu se mai întoarce.