Dimineata era o dimineata ca oricare alta, neanuntand nimic spectaculos.Si totusi…era dimineata in care aveau sa paraseasca Iakutia, pornind catre apus…catre orasul tarilor.Aveau sa mearga in continuu vreme indelungata, de aproape o saptamana…Lasasera in urma lacul Baikal cu oamenii lui, cu povestile de amor ce se tesusera uitate pe malurile sale impadurite, tot strabatand stepele si taind dealurile Asiei septetntrionale unde un soare crud se arata in vremelnica-i existenta pe un cer de vara inteles doar de oamenii locului.
Trenul isi urma drumul sau singuratic prin locuri in care civilizatia era reprezentata doar de calea ferata construita nu de mult, tocmai pentru a lega orasul tarilor de celalalt capat al lumii…Dupa doua trei zile vedeai cate un fluviu strbatand cu salbaticie suprafata vasta a stepei…intrebandu-te de multe ori dincotro vine, incotro se indreapta…si iar se lasa noaptea, iar adormeai cu privirea-ti pironita pe fereastra brazdata de ploi si grindini a trenului, asteptand un nou rasarit.
Trecusera si de Urali, vama de piatra a batranei Europe, unde iarna se parea ca poposise sfidand legile naturii si ale timpului…Jamila gandind ca aceasta noua lume ce tocmai i se deschidea inainte, era o lume a contrastelor in care doar cei mai puternici supravietuiau.Orasele inepusera sa creasca in numarul lor si din cate vorbeau cei din jurul ei, intelesese ca mai aveau doar o zi pana la petersburg…o zi pana va vedea unde va locui de acum incolo…sau ba.
Cand iesira din munti, deja era noapte, si parca nu mai era asa frig…ferestrele compartimentelor nu mai erau aburite si indeosebi un aer placut se simtea pretutindeni.Aducea a iarba si a fanete…a bovine si a cirezi de oi…era pitoresul peisaj al Rusiei traditionale.
Spre pranzul aceleiasi zile, Jamila intrezari de departe, dupa niste coline turlele aurite ale catedralelor unui oras in sarbatoare…un oras care se parea ca freamata si invita spre patima.Nedumerita, frecandu-si urdorile ochilor, tanara o intreba curioasa pe Anna :
-Ce oras este acesta ?
-(schitand un zambet strenagresc)…ei bine, e Petersburgul, draga mea…orasul in care eu si cei de un neam cu mine ne-am nascut si am crescut.Il vei cunoaste in curand…
-Petersburg ?Orasul tarilor…cel care conduce lumea…
-Nu stiu daca va mai conduce mult timp lumea, indrazni Ecaterina, insa e cu adevarat splendid…doamna Machinsky, bona noastra mereu a spus ca Petersburgul va fi de vanzare in curand…avea dansa o vorba…insa era batrana, si oricum chiar si acum mi-a spus matusa ca tot asa le spune apropiatilor ori de cate ori ii aude ca merg in oras.E senila…
Peste jumatate de ora, trenul stationa dupa aproape 6 zile si ceva de la plecarea din uitatul Irkutsk…intr-o gara construita in stil frantuzesc neoclasic, asa cum nu erau multe in toata Rusia.Mirosea a fum si a carbune, iar impiegatii alergau de colo colo fluturand steguletele rosii in vederea stationarii...Agitatie peste tot…de la doamne trecute de prima tinerete imbracate in rochii negre elegante cu volan si palarii la culoare cu funda asemeni celor din Anglia prea iubitei regine Victoria .
Treizeci de trasuri asteptau in fata garii din Petersburg de mai bine de o ora, starnind revolta unora dintre birjari…pana la urma capetele incoronate trebuiau asteptate oricat, nu ?
Intregul oras era plin de ghirlande de flori, de felinare ornate special pentru marea sarbatoare, pana si magazinele urau cu traditionalele lor caractere chirilice din vitrine, casa de piatra viitorilor insuratei.
Tot orasul era intr-o sarbatoare deplina…de la armonicile care ii trezeau pe betivii birturilor si cafenelelor din oras, la clopotele masive ale catedralelor din centru care urau bun venit tuturor…sositi din indeparatata provincie siberiana, despre care unii locuitori ai Petersburgului inca mai credeau ca e locuita de barbari si fiare salbatice.
Chiar si coplilele de gimnaziu de la Scoala Centrala fusesera aduse la Gara sa recite poezii de dragoste in fata celor doi viitori insuratei.
Cand trasurile ajunsera in fata Palatului de Iarna din Sankt Petersburg, aproape patruzeci de servitori cu cat un buchet de frezii in mana pentu fiecare doamna asteptau pe treptele de marmura ale Palatului.Cand deschisera portile masive de lemn incrustat al Palatului, inauntru se auzeau muzici peste muzici de la valsuri vieneze la tangouri, fetele de casa dereticand, altii asezand inca ornamentele urcati sus pe scari.Erau pregatirile in toi…dansuri si muzica ce rasuna de oriunde…eru doar pregatirile ce se faceau pentru nunta imperiala.
Intr-o jumatate de ora, patru domnisoare de salon au condus fiecare musafir in camerele lor, prezentandu-le maretul Palat de Iarna cu servitorii lui cu tot…O camera frumoasa si primitoare, proaspat zugravita a intampinat-o si pe Jamila, care dezorientata dupa periplul trasurii sale prin maretul oras despre care la prima vedere avea impresia ca nu se mai termina, se arunca pe un divan acoperit cu catifea.
Stia insa ca Daniar ii va lasa un semn la intoarcerea sa in conacul Bivertin…avea constiinta ca se va intoarce acolo…de se va mai intoarce…
Cand sosi ceaiul si dulceturile fine pregatite de bucatarasele destoinice ale tarului, domnisoarele de salon cu corsete ce impuneau niste sani ridicati pana-n gat…isi facura repede aparitia…chicotind, una dintre ele rasturnand o ceasca cu ceai pe jos.O alta ii arunca ocheade uneia dintre servitoarele care ii schimba asternuturile.Stia ca Maria(caci asa o chema pe frivola servitoare)…o astepta despuiata si in seara aceea la fel de tandra…daruindu-se asa cum doar femeile stiu sa o faca una alteia.Domnisoara de salon pleca pentru cateva momente privirea, si apoi ii zambi servitoarei care isi pleca si ea capul.Un gest de fatada ce trada o iubire aspru conditionata de cultul ortodox…domnisoara de salon trebuia sa mascheze iubirea ce i-o purta Mariei asa cum isi masca anumite cosuri cu pudra…purta stigmatul de a atrage multi tineri asemeni ei, unii chiar de vita aleasa, dar cu dragostea nu te joci.Stia ca pentru Maria merita sa lupte, stia ca alaturi de ea traise cele mai frumoase clipe, stia ca alaturi de ea vroia sa imbatraneasca.Stia ca nimeni nu i-a mai atins sanii asa cum o facea servitoarea, si nicio limba nu i-a dezmierdat clitorisul asa cum doar Mariei ii placea sa o faca cu atat daruire.
Iar cazul ei nu era singular.Zeci de alte fete din salon traiau povesti de dragoste intre ele sau cu alte dame straine de obarsia si statutul lor.
Jamila statea la aproape trei metri de tanara cu pricina, langa Anna si Ecaterina, care tocmai se pregateau sa faca o reverenta in fata tarinei si a tarului…O sala de capete se inclina in fata celor doi monarhi care intrara neuitandu-se la cei din jur.Tarina Alexandra il tinea de brat pe consortul sau tarul Nikolai al II lea…a carei viata alaturi de barbatul ei incepuse tot ca si a Jamilei , fiind adusa din Danemarca impreuna cu vara-sa Ingrid, impreuna imbratisand o alta religie si o alta cultura, straina de a lor.
Invatase sa traiasca de zeci de ani printre rusi, fiind admirata si iubita de poporul pe care-l conducea alaturi de sotul ei.Era si ea mama, era si sotie, era si fiica unui neam uitat.Din multe cate traise, Alexandra invatase sa tina in ea si tristetile si bucuriile.Ea stia ca oamenii nu-ti sunt aproape decat cu duhul, nu si cu vointa atunci cand spun ca te compatimesc.
Apropiindu-se de locul unde statea nedumerita eroina noastra, Alexandra ii ceru sa se ridice tinerei asiatice, si sa faca un pas in fata.
-Jamila, draga de tine…imi vei fi nora, o mult dorita nora.Pari o fiinta buna si sper sa ai grija de fiul meu.Vii tocmai din Mongolia si probabil ca vei aduce ceva din farmecul oriental, o scanteie din freamatul acelei lumi.O scanteie a cunoasterii…
-Dupa vointa Luminatiei Voastre fie, isi pleca capul tanara, ridicandu-si volanele rochiei sale de tafta.
-Poate ca ai suferit de pe urma secetei ce a distrus tara ta acum cativa ani,nu i asa?…au fost niste timpuri deosebit de grele pentru voi, cei de acolo...imi pare rau afland ca familia ta s-a prapadit in acea vreme…
-A fost destinul.Doar EL.(incheie Jamila discutia stiind ca Alexandra, viitoarea sa soacra nu stia despre ce vorbeste.Nu seceta distrusese familia…seceta era un hazard, un lucru intamplator…insa ceeea ce o macina era faptul ca fusese dezlipita de langa batrani, de langa parintii sai adoptivi pe care nu stia cand o sa ii mai vada…stia ca atunci cand o armata invadeaza un alt pamant si cand se comit atrocitati acesta e un lucru voit, si nicio calamitate naturala nu e de vina).
Alexandra avu si ea o reverenta in fata acestei tinere pe a carei fata se citea suferinta(sau cel putin asa reiesea la o analiza superficiala), salutandu-si mai departe nepoatele si donnisoarele de salon care nu conteneau cu laudele la adresa tarinei…cum faceau de fel.
Jamila isi zise : « Pare singura femei de pe-aici in care as putea avea incredere, si care mi-a aratat un profund respect…o voi respecta.Da, asa voi face. »
Spre seara, cand salonul ramase gol, cerul maretei capitale imperiale se ingreuna de nori negri.Un vant rece matura strazile pavate cu granit ale orasului,, iar precupetii din piete se soteneau acum sa-si stranga din vreme marfa inca fragila.Floraresele isi acopereau florile, birturile inchisesera, toti stiind ca urma o ploaie rece de vara venita dinspre mare…si ca tot ce vine dinspre mare…este neiertator.Si nici ploaia nu iarta.
Jamila, despletindu-i parul blond Ecaterinei, se uita pe fereastra la ploaia ce se abatea spre palat, deja stropi grei incepeau sa ude aleele pavate cu marmura rosie ale gradinii.Ecaterina se simtea oarecum obosita si vroia sa se odihneasca putin.Un fum subtire se inalta suav spre cerul negru ce acoperea orasul.in pofida ploii torentiale, urca intocmai ca o imputare spre cer.
Cele doua femei privira fumul subtire ce urca triumfator spre nori…ca un rau de cenusa ce aduce aminte de un sat uitat.Jamila ii desfacu usor colierul Ecaterinei care il puse cu grija pe Ecaterina lua niste boabe de strugure in mana si incepu sa le framante…nurii intrevazandu-i-se din camasa de noapte din satin.
-Draga mea, vrei sa ma insotesti pana in baie ? noptiera.Ecaterina isi desfacu corsetul si isi dadu jos volanele…se simtea libera, dezinvolta…apoi se aseza pe patul cu baldachin…
O lumanare uzata se topea in linistea camerei…picurand pe nesimtite ceara-i pacatoasa.Jamila, lasandu-si si ea parul negru pe spate, se pleca in genunchi uitandu-se la ploaia de afara ce blestema cu picaturi reci curtea PalatuluiVreau sa ma destind putin inainte de culcare…
-Nu stiu daca ar fi de cuviinta, Ecaterina.Maine ma voi casatori.Maine stii…e o zi noua si totusi unica pentru mine…observand cum blonda incerca sa o ademeneasca afara din camera, quasi-dezbracata, in directia baii.
-Haide…incepu ea sa rada, dandu-si jos si rochia…dezvelindu-si sanii rotunzi si tari.Incepu sa se joace cu ei, deschizand usa din lemn a baii.
-Dar…nu se cade.Eu niciodata…
-Stiu, draga mea…tu…niciodata…dar in toate este un inceput.Haide, urmeaza-ma.Jamila simti o fierbinteala in plamani pe care nu si-o putea explica.Era fierbinteala noua a cunoasterii.Femeia de langa ea incerca sa o impinga in jocurile pacatoase ale unei Gomore resuscitate.
Asezandu-se in cada plina cu apa calda, Ecaterina ii indesa tinerei cu ochii oblici o boaba de strugure alb, pe care aceasta o sfarama incitant intre buze.
Apa fierbinte si aromele de levantica si mosc alb trezeau noi senzatii in inima tinerei mongole.
Blonda ii saruta buzele arzande si ii mangaie parul atat de matasos…apoi simti cum limba ei umeda ii umbla prin gura cautand parca boaba de strugure uitata.
Sanii Jamilei ardeau sub framantarea Ecaterinei, iar aceasta simti sfarcurile i tari cum sunt linsi de acceasi limba delicata care o facuse sa vibreze mai inainte…
Gemetele se pierdeau undeva surd in linistea camerei cu baldachin, strugurii albi fiind uitati pe noptiera parsivei blonde.
Ecaterina incepu sa mangaie vaginul tinerei femei care tresalta de placere la fiecare dezmierdare…rasfatandu-se in bratele celeilalte, atunci cand resimtea miresmele in aer, amplificate de aburul apei calde.Isi mangaiau sanii una alteia, isi rodeau sfarcurile intarite intre dinti, isi lingeau anusurile, simtindu-se una pe alta prin toti porii.Erau doua copile nevinovate care se iubeau.Si se iubeau cu patima.
Cele doua trupuri se toropeau reciproc in cada de marmura, uitand ca maine avea sa fie ziua nuntii, ziua in care doua destine se uneau…pentru totdeauna.Deocamdata doua femei vibrau unindu-si umorile in aceeasi apa inmiresmata.Pareau ca ar fi asteptat clipa aia de mult timp si ca acum li se oferisera prilejul.
Ecaterina se apleca intre picioarele Jamilei si ii saruta clitorisul, o data si inca o data si inca o data si inca o data…mai apasat pana aceasta isi simti trupul ca zvacneste de atata placere.
Nu credea ca o femeie poate fi mai buna sexual decat un barbat.In numai doua saptamani experimentase atatea, si se parea ca fiecare zi in aceasta lume ii oferea ceva nou spre a fi cunoscut…si culmea…ii placea.Ii placea totul de minune.
Ploaia nu se oprise atunci cand ele obosite dupa trei ceasuri aprinse, se lasara prada somnului, adormind una in bratele celeilalte.Nimeni nu avea sa stie de idila din acea seara, intrucat Maria primise o frumoasa suma de bani pentru ca jumatate dintre servitori si toti cei care lucrau in bucatarie in acea seara sa poata sa si jure ca tanara domnita dormise in acea seara in camera special pregatita pentru ea, si ca domnisoarei Ecaterina i fusese rau toata noaptea si ca migrena o facuse sa verse de nenumarate ori.
Chiar si in somn, cele doua se cautau una pe alta, ba cu piciorul, ba cu mana cautandu-si una alteia sanul indiscret, blestemand inca o data lumea barbatilor despre care pana dimineata nici una nici alta nu mai avea o parere atat de buna.
Nenorocirea facea insa, ca una trebuia sa se marite, iar una trebuia sa fie martora cum cealalta isi pune pirostriile ca asa sade bine caselor mari…sa fim alaturi unii altora in momente de bucurie.Iar ziua urmatoare avea sa fie un moment de bucurie pentru toti.Sau nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu